Copil fiind îmi plăcea să admir foarte mult adulții, mai ales atunci când erau în mijlocul conversațiilor. Adulții păreau în ochii mei persoanele de succes, cei care le știau pe toate și care reușeau să se facă plăcuți pentru toată lumea. Cei tineri așa au fost dintotdeauna, marii admiratori ai adulților de succes. Am gândit un exercițiu de imaginație, de la copil la adult, oare câtă lume reușesc să conving să mă accepte?
Majoritatea anilor am considerat că sunt persoana care le știu aproape pe toate, eram în centrul atenției, am reușit să par puternică în fața oamenilor din jurul meu și stăpână pe sine. Mi-aș fi dat un Oscar la cât de bine jucăm acest rol. Realitatea însă nu era deloc așa, purtând o mască oamenii se simt mai siguri și pot părea cu mult mai buni în fața celorlalți. Primele interacțiuni cu oamenii, fie ei copii sau adulți m-au făcut să obțin o reacție de respingere, nu mă regăseam și nu știam cum să întru într-o discuție, apoi mi-am dat seama că greșesc.
Singurătatea nu este un lucru de care să mă tem, îmi pot stăpâni această teamă, sunt timidă pe alocuri și îmi e greu uneori să mă introduc în cercuri noi de prieteni. În jurul meu nu am foarte mulți prieteni, nu încerc să caut suficient de mult compania oamenilor, prea puțini dintre cei cu care mă cunosc apucă să mă vadă. Vizitele mi se aduc rar, iar cei care reușesc să între des în casa mea sunt prietenii cei mai apropiați. Nu mai spun că vacanțele le petrec doar cu câțiva dintre prieteni, deși aș putea să ies cu mai mulți, fiind cercul mai mare și distracția este la același nivel.
Nu îmi doresc să îmi încurajez copilul spre a deveni un extrovertit, cu toate că aceștia sunt văzuți ca fiind copiii de succes. Timpul a demonstrat că introvertiții sunt cei care au reușit să aducă progresul și evoluția omenirii. De multe ori nu ne dăm seama cât de multă influență avem asupra copilului, îl încurajăm spre a deveni extrovertit cu replici de genul „Hai mamă îndrăznește și tu, spune și tu o poezie! Să vadă cei prezenți cât de bine te descurci la limba engleză”. Făcând acest lucru clădim un gard în jurul copiilor care îi vor ține captivi în îndrăzneala de a trece peste timiditate. Copilul este cu atât mai apreciat de părinte dacă îi se înțelege interiorul și nu exteriorul.
Uneori, tăcerea celui mic mă surprinde și încerc să mă abțin, reușesc să îi ofer libertatea de care are nevoie prin naturalețea tăcerii lui și mă bucur de el în fiecare zi indiferent de modul său de a fi, introvertit sau extrovertit.
